Nelinisti(29.12.2008)

Am probleme serioase sa respir fara dragoste. Ma simt jefuita de
viata. Ma simt orfana. Simt ca toate instrumentele mele de a-mi construi visele s-au erodat. Caut altele. Cateodata gasesc una in alti oameni si sunt imbatata de fericire. Vad speranta. Vad luminita de la capatul tunelului. Apoi vine cineva si mi-o fura. Ma intreb care e mecanismul cu care se fura lumina? Vreau si io!Sunt apoi foarte confuza. Ma uit in jur.....Ma descurajez.....dar incep curand sa caut alta. Ma intreb daca vreodata colectia mea va mai fi completa....sau macar aproape de a fi intreaga?
Dar acum nu mai am aer! Lipsa de aer ma ameteste. Ma simt captiva in propriu-mi corp si-n propria-mi viata. Trebuie sa fi facut ceva foarte grav sa capat o astfel de sentinta! Ma dor toate. Ma simt imbatranita inainte de vreme. Ma uit in oglinda si nu ma regasesc. Atunci incep sa ma oglindesc in alti oameni dar vad o reflexie pe care n-o mai iubesc!
Vreau sa ma (re)gasesc si sa ma ofer cadou inapoi mie intr-o zi perfect normala, asa.....pur si simplu.

Fractiuni de gand (27.12.2008)

Ne pandeste moartea. Se invarte desupra corpului nostru ca un vultur infometat. E atat de aproape incat, obisnuindu-ne cu prezenta ei a inceput sa devina familiara....invizibila!

Cutia cu creioane colorate (18.12.2008)

E tare negru.....Sa fiu indulgenta si sa zic ca e albastru? OK, dar albastru inchis, da? De ce oare? Eu visam sa fie rosu! Unii vor sa le fie roz.....insa eu vroiam, si acum vreau mai mult decat oricand sa fie rosu! La scoala parintii, bunicii mi-au spus de mica despre cum trebuie sa fie alb. Alb?!!? Nuuuuuuuu!!!! Prea mare plictis! Dar atunci eram verde si preluam orice informatie din mediu ca buna. Cu timpul, dupa atatea cazaturi albul a inceput sa aiba pete mov-maronii, se vindecau, dar incepea sa nu mai fie imaculat....ci mai degraba gri asa.....Si atatia oamnei galbejor-portocalii, unii auriti si metalizati care se credeau de-a dreptul fosforescent-sclipitori, de diferite tonuri inchise, deschise, dar toti cu aceeasi amprenta de ocru aparent calduroasa dar plicticos de uniformi, bolnaviciosi, fara nici un accent mai puternic......prea multi!!
Ooooooof! Si dupa toate astea eu visez sa fie rosu! Inca visez la un purpuriu aprins! Visez......

Suntem toti fire de iarba in bataia vantului....(16.12.2008)

Si mai insistam sa ne consideram stapanii propriului destin? Intamplari bizare, coincidente, cateodata prea ciudate ca sa ni se para reale.....si tot insistam ca avem control asupra faramei de eternitate, aceasta incidenta spontana pe care-o numim..."viata mea"?...Nu cred, pentru ca atunci cand deschid ochii vad o retea infinita de drumuri, strazi si autostrazi, unele cu sens unic, unele care se termina in intersectii simple cu doua optiuni clare sau dimpotriva, cu prea multe optiuni. Cred ca si atunci cand facem o alegere sa o luam pe una din aceste cai, nu avem cum sa stim exact ce ne asteapta, ci putem fi doar mai exacti in presupuneri si estimari.
Dupa atatea alegeri ce pareau corecte si s-au dovedit a fi contrariu, dupa atatea vise care odata atinse pareau doar mofturi, dupa atatea eforturi nerasplatite, vieti terminate cand trebuiau sa inceapa.....dupa toate principiile incalcate de noi insine, tot mai credem ca avem control asupra propriei vieti?

"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" (13.12.2008)

Ma gandeam acum la misterul numit DRAGOSTE. Ma gandeam la visele pe care le avem cu totii, la intrebarile pe care ni le punem in legatura cu persoanele de care ne indragostim si constanta cautare a unui MOTIV pentru care ne-am indragostit de un om sau altul. Unii spun: "e exact ce cautam - sensibil, cum-se-cade...de-aia m-am indragostit!" Altii spun :" e inteligent, are simtul umorului....sigur de-aia il iubesc!".....unii spun ca nu au intalnit pe nimeni care sa-i iubeasca atat de tare si asta i-a facut sa cedeze in fata inevitabilului. Mai sunt si situatiile in care zicem :"ce naiba vad la omul asta? E urat, prost-crescut, prea slab\gras, egoist...etc...si totusi il iubesc in nestire!Care-o fi MOTIVUL?"
Sigur, explicatii ar fi multe si variate. Conform tipologiei individului psihologii ne-ar spune ca MOTIVUL e o functie de "accidentele" propriei existente ale fiecaruia, ori ca nu exista asa ceva ci e doar o proiectie a propriilor dorinte in spatiul exterior. Astrologii ar incerca sa ne convinga ca asa a fost scris in stele. Eu cred totusi ca MOTIVUL il gasim in mister. Imi place sa cred ca e ceva magic. Spunea cineva ca nu a existat matematica dintotdeauna,ci am inventat-o noi, oamenii, pentru a fi capabili sa descifram natura. Si cred ca asa e! Cred ca exista mister, magie...cred ca exista energii care ne despart de unii sau ne leaga de altii pentru a ne feri sau pentru a trai experientele ce ne ajuta sa ne indeplinim propriile vieti. Cred iarasi ca magia nu sta neaparat in faptele savarsite de cuplu si cu atat mai putin in vorbele schimbate intre cei doi. Cred ca MOTIVUL, magia, se afla undeva in spatiul aflat intre cele doua persoane, sta in coincidenta de a fi in acelasi loc, in acelasi timp la un moment dat, astfel incat sa se cunoasca, sta in atractia inexplicabila in ciuda convingerii ca "nu e de tine omul asta!", sta in resimtirea de departe a tristetii sau bucuriei celuilalt ca si cum magia traita o data te leaga temporar (sau cine stie? poate pe veci) printr-un fir invizibil, cordon ombilical prin care ambele suflete se hranesc, sta in atingerile corecte ale trupurilor atunci cand ai senzatia ca nici tu insuti nu te-ai putea atinge mai frumos, sta in toate aceste lucruri care-au facut sa capituleze regi, razboinici, savanti, presedinti, poeti indiferent de preconceptiile lor de dinainte. Cum spunea un scriitor pe care-l iubesc...."Dragostea e!".

Ti-am zis eu ca nu e el...dar tu nuuuu!!! E Batman! E Batman!!(9.12.2008)

Ce vrem de fapt de la viata? Vrem sa fim eroi sau vrem sa ne pierdem in multime cu visele noastre comune si marunte? Eu cred ca totusi nu vream sa fim eroi ci doar sa traim asa de bine iluzia asta incat s-o credem chiar noi insine! Ca doar carui om normal ii place ideea de a ajuta pe cineva fara a avea cu-adevarat vreo rasplata? Fara apreciere, fara notorietate, fara renumele atasat faptei eroice? Toate lucrurile altruiste sunt facute pentru a atrage admiratie si deci adepti....ori cel putin...prieteni. E moneda pe care o platim pentru a nu fi singuri. Oare cui i-ar place sa faca doar lucruri bune din principiu daca asta nu ar atrage dupa sine nici unul din foloasele asteptate? Poate doar cei ce vor sa-si imbunatateasca imaginea despre...propria persoana. Cred ca nimic nu e cu titlu gratuit in viata! Ca doar vorba aia: nici o fapta buna nu ramane nepedepsita!