Mi-e dor si doare (29.06; 5.07.2009)

Imi amintesc perfect varsta la care stiam sigur ca sunt speciala! Eram foarte sigura ca ma diferentiez dramatic de restul oamenilor! Eram un fel de suflet ales al Divinitatii, nimerita pe acest taram al muritorilor de rand cu un scop anume, fara a fi insa in deplina cunostinta de care ar fi acesta.
Mi-e dor si acum de sentimentul pe care mi-l dadea aceasta convingere: toti batranii erau bunici ce spun povesti la gura sobei, toti cainii erau acei buni prieteni ai omului ce dau veseli din codite, toti ochii inlacrimati erau doar de fericire sau in cel mai rau caz din cauza unei jucarii ce tocmai s-a stricat.
Mi-e dor de tineretea mamei mele si de puterea trupului tatalui meu...ce ma ridica ca pe un fulg si ma facea sa zbor cateva secunde in aer Eram de fiecare data sigura ca ma va prinde in bratele lui lungi si calduroase!
Imi lipseste teribil sentimentul ce mi-l provoca atunci ploaia de vara: nu visam decat sa ma las spalata de picurii ei mari si sa ma arunc cu elan in mijlocul celei mai mari baltoace.....ma facea sa izbucnesc in hohote de ras de fiecare data!
Acum... batranii sunt suflete aproape stinse, cateii dobitoace... unele chiar flamande sau abandonate iar pe prietenele mele de alta data, baltoacele, le ocolesc ca pe niste pericole ale unui camp minat! Prinsa in linghispirul vietii de zi cu zi, in asa-zisa realitate, am inceput sa-mi induc ideea ca lumea copilariei mele e doar iluzia unei minti inca necoapte, ce crede prea naiv in existenta magiei de basm. Astfel, am inceput sa-mi injectez treptat ratiune si logica. Pe an ce trece, cresc tot mai tare doza, pentru a asurzi durerea taioasa provocata de lipsa acuta de puritate naiva. Episoadele de altruism, visare si joc imi sunt tot mai straine iar eu devin tot mai bucuroasa de ceea ce pare a fi "maturizarea" mea. Toate efectele adverse ale tratamentului, traduse in frustrari si caderi depresive, le acopar cu straturi groase de ignoranta si autocontrol.
Ciudat doar ca ... odata cu inceperea procesul de vindecare, imi dau seama ca am exilat in afara mea, odata cu inocenta, ... fericirea!
In aceste momente, care preced administrarii dozelor ce "ma reabiliteaza", ma ia cu dor de visele copilariei; acelea in care atunci cand voi creste mare viata imi va deschide interesante drumuri spre aventuri nebanuite. Din acest motiv, ma gandesc sa renunt la tratament, sa ma las pur si simplu sa innebunesc si sa dau iar in mintea copiilor!