Consider fericirea a fi un ideal, nicidecum o realitate. Consider ca e un cuvant mult prea mare, atribuit unor lucruri supraevaluate. Si chiar de ar exista, nu am fi toti demni de ea si capabil s-o traim. Asadar, suntem mai toti atleti in lupta de a atinge noi recorduri in incercarea de a ajunge cat mai aproape de EA.
Eu, personal, imi doresc sa mi se intample lucruri negative (acum aud vocea tatalui meu amintindu-mi de celebra replica “ai grija ce-ti doresti…”). Dar mi se pare ridicol sa iti doresti altfel: e ca si cum ti-ai dori de maine sa nu-ti mai fie foame. In schimb, eu mi le doresc pe cele mai educative. Ma straduiesc sa fiu un bun student si sa-mi invat bine lectiile date de experienta de a trece prin ele.
Nu ma preocupa foarte tare experientele pozitive. Stiu ca exista, dar am o relatie destul de ciudata cu ele: e ca iubirea pt un om total nepotrivit, pe care-l iubesti ca pe ochii din cap insa nu te intriga cu nimic. Le consider mici victorii obtinute in lupta spre a atinge idealul. Ca orice bun sportiv de performanta, ma bucur de ele, insa foarte repede incerc sa ma desprind si sa ma gandesc la urmatorul campionat.
Asa gandesc si-mi place!
Nu m-as da la schimb pentru nimic si in schimbul nimanui!
Azi am luat un bat si am trasat un cerc in nisip in jurul meu.
