Ce se intampla cand nu mai ai nimic de spus?
Ezit sa cumpar. Vreau doar sa inchiriez tot. Daca n-o sa-mi placa asa cum credeam? Daca ma voi plictisi prea repede? Ma intreb cumparand un lucru mediocru nu ma face de fapt sa renunt sa mai caut spectaculosul crezand ca deja-l am acasa? Mi-e teama de cuvinte ca: siguranta, constanta, rutina, certitudine, exact, definitiv, permanent, intotdeauna, niciodata si toate astea ce exprima ceva in totalitatea lor. De aceea continui sa prospectez, sa caut, sa testez si sa ma sabotez cand incerc sa ma asez si eu ca tot omul. Sunt un vesnic vanzator....mai niciodata un cumparator. Ma detasez atat de repede de lucruri, persoane, ganduri, simtiri, vise...nu sunt sigura ca le vreau, deci nu le cumpar! N-am nimic al meu! Le inchiriez putin, apoi le dau drumul si nu ma mai uit inapoi. A inceput chiar sa doara tot mai putin ritualul de inmormantare a vechiturilor de orice fel ar fi ele si sa se scurteze tot mai tare perioada de doliu. Vreau sa evadez, sa emigrez fara a garanta ca ma voi intoarce. Lanturile ma sperie groaznic. Promisiunile ma dezgusta iar juramintele ma amuza. Sunt un om singur....si-mi place intr-un mod rautacios si masochist.
Am petrecut prea mult timp pretios calatorind pe taramuri vechi, batatorite fiindu-mi frica. Am apucat apoi pe drumuri noi, atat de virgine pentru mine incat ma purtam cu delicatete maxima in abordarea lor cu frica de a nu gresi. Tot acest timp credeam ca te caut pe tine, acel "ceva" ce ma va completa, care-mi va da odata cu reintalnirea un moment in care voi zice: "Aha! Deci asta era!". Si te gaseam pe rand....imprastiat in bucati de puzzle plasate in momente cheie.....dar nu puteam ghici nicicum intregul....dar eram fericita...pe moment!
Azi am decis sa ma gandesc la lucruri pozitive: la soare, la calatorii, la aventuri, la magazinul meu de condimente, la viata ca traire nu neaparat ca insiruire de evenimente. La verde, la zambete sau chiar la hohote grase de ras....la sanatate, la proaspat, la apa, la starea ludica de indragosteala, la pui de catel, la reintalniri placute si neasteptate, la un pahar de vin demisec rosu puternic, la peisaje derulate in graba pe fereastra unui tren....la muzica si dans, la lacrimi de fericire, la parfum, la impreunarea salbatica dintre doua trupuri, la liniste...la tacere.....la sandalute cu toc, la desene animate, la asternuturi albe, la lumanari parfumate, la mirosul proaspat al naturii dupa o ploaie de vara...la sarut, la meditatie, la atingerea calduta a soarelui pe fata, la plimbari primavara prin parc, la adierea vantului prin plete, la imbratisari, la fluturi in stomac, la parinti, prieteni buni si povesti cu amintiri haioase...la fotolii moi, la perle, la bronzul pe pielea ta, la abajururi colorate, la pielea bebelusilor, la inghetata de ciocolata si gustul acrisor al fructelor ce n-au dat inca-n parg. Pentru mine....asta e definitia lui Dumnezeu.
Stii iubitule....as vrea sa povestim....(sper ca de data asta te vei preface macar ca asculti). Uite....m-am tot gandit, poate nici eu nu-s perfecta (dar in orice caz mai buna ca tine) dar vreau macar sa-mi spui daca ai ceva sa-mi reprosezi (ei, asta ar fi culmea acum, tot tu sa fii nervos!). Intr-un cuplu trebuie sa existe armonie si mai ales comunicare (asta daca ti-ai ridica si tu ochii de pe afurisitul ala de calculator din cand in cand). Ok....deci treaba sta asa: vreau sa fii si tu mai romantic, sa-mi faci mai multe surprize, ca la inceput, sa iesim mai des (sper ca intelegi ca fara idiotii aia de prieteni ai tai!), vreau sa-mi mai spui cat de frumoasa sunt (ca doar toata lumea stie ca frumusetea vine din interior....ei si ce daca am mai pus si eu 1kg...doua). Ce zici? Hai! Asa-i ca va fii totul ca la inceput? Vai iubitule....ce bine-mi pare ca am vorbim! Stiam ca ma voi simti mai bine dupa ce vorbim! Iubitule??? M-auzi??? Iarasi ai adormit? Uf!
