Definitii ale momentului 0(10.12.2009)

Straduinta de originalitate, staruinta-n speranta, forta-n a sta pe firul subtire intins al sanatatii mentale si a nu ma uita in jos.
Vise.....unde? Fericire....cand? Implinire......oare? Iubire....ce!??!? Haos total! Puzzle cu piese amestecate din diferite jocuri. Drumuri de urmat...drumURI??? Resemnare?....hmmmm....
Amorteala, somn mental: odihna sau cosmar?
Noapte adanca: frica sau mister?
Noi cautari sau fuga de realitatea greu de infruntat?
Sete de "impreuna" sau bucuria independentei?
Liniste regasita sau bucuria unei noi provocari?
Spontaneitate sau planuri de viitor?
Vise ori realitate?
Locul meu in viata asta sau drumul meu?
Puncte de suspensie.....MDA.....

8.10.2009

Un picur, doi picuri de frustrare, trei picuri de frustrare.....PIC! PIC! Mai e mult pana se umple recipientul fiintei mele!??!?!

28.09.2009

Am iubit o chestie reala sau roadele proprie-mi imaginatii? E oare vreo diferenta intre cele 2? Am iubit oare sincer? Mult? Destul? Des? Frumos? Pentru asta incerc sa gasesc unitati de masura: intensitatea batailor imimii cand era langa mine sau intensitatea durerii cand lipsea?

Cu siguranta stiu insa CE iubesc: iubesc stelele ce stralucesc zilnic pana mor. Nu-mi plac astrii ce stralucesc puternic o noapte si atat! Iubesc oamenii extraordinari in cotidianul lor!

Poltergeist(19.09.2009)

Sunt bantuita de gandul de a recidiva. Si o fac de fiecare data!
Amintirea ta e un lucru atat de gravat in intreaga mea fiinta incat a inceput sa ma defineasca si nici chiar TIMPUL nu pare a fi in stare sa o stearga. Cateodata neputinta mea in fata acestui adevar incontestabil devine prietenul meu cel mai bun, un sal gros, ce-mi tine cald in zilele de singuratate. Deschid asadar portile imense, greoaie ale cerebralului si intru in firescul visarii halucinante. Acolo esti mai tot timpul TU, combinatia perfecta intre spiritualitate si logica, intre erotic si romantic, intre rob si stapan iar eu ma regasesc ingenunchiata in fata altarului ce te reprezinta.
Sunt perfect capabila sa ignor sfaturile binevoitoare ale celor ce vor sa ma aduca cu picioarele pe Pamant. Stiu foarte bine ce vor sa-mi zica, fara indoiala din cele mai bune intentii. Insa dependenta de TINE ma face, atunci cand am putin timp liber, sa ma refugiez cu doza de interzis si irational, sa mi-o administrez si s-o savurez intr-o perfecta impacare cu persoana mea. Sunt de asemenea constienta de faptul ca e o nebunie si totusi mi-o asum. Si de ce m-as descotorosi de o intalnire asa importanta a vietii mele? Dimpotriva, vreau s-o duc cu mine mereu! Pentru ca atunci, de mult, cand tu n-ai fost atent, am furat o bucatica de TINE ce o port in cutiuta bijuteriilor vietii mele. E comoara mea cea mai de pret, dobandita pana-n momentul de fata!

Multumesc!

Simtiri de plush (7.09.2009)

In dragoste exista intodeauna un campion si un invins! Ne jucam cu noi insine si ne transformam organele in unele de plus. Si ne jucam de-a dragostea: povestea incepe frumos: 1+1=love. Se sorb din priviri si se fascineaza reciproc. Urmeaza ore de dor nebun, momente de incantare, clipe pasionale, nopti nedormite, facturi telefonice incarcate, lucruri vitale trecute pe locul 2, 3, 100 in ordinea prioritatilor cum ar fi: mancat, dormit, job....si alte maruntisuri de genul asta! Se pudreaza apoi povestea cu promisiuni, planuri, calatorii de vis in 2 la supermarketul de la colt ori discutii pana noaptea-n zori despre care e mai norocos in contextul sublimei intalniri. Toata lumea in jur e frumoasa, problemele dispar, zilele sunt consumabile ieftine in povestea ce se scurge intr-un ritm atemporal....
Intr-o buna zi bate cineva neasteptat la usa: cioc!cioc! 1 deschide si o vede pe REALITATE in capul usii! O intreaba respectuos ce doreste si pe cine cauta. REALITATEA incepe sa ii reaminteasca lui 1 de puncte importante de pe lista prioritatilor ignorate in tot acest timp. Si asa....povestind, 1 incepe sa simta cum nimic nu mai urca dealul...dimpotriva! Inchide usa.....se intoarce catre 1 si emite simplu....o pretentie...1 bucuros...primeste ce i se ordona, si nerabdator sa-l satisfaca pe 1 ...executa. Dintr-un necunoscut (pana mai ieri) simt al puterii 1 aplica inca o data regula...apoi inca o data si inca o data! 1 imbatat de amor accepta. Si, dupa cum bine se stie, orice compromis devine repede o regula, exact ca un cancer galopant, se ajunge rapid la o relatie stapan-sclav......mda....si asa vine in scenta celebrul "INCEPUT AL SFARSITULUI": tentative de a remedia situatia, explicatii peste explicatii, dezbateri ale dorintelor fiecaruia, refacerea regulilor, argumente, expunerea viselor care incep sa nu mai coincida. Toatea astea ii obosesc pe 1 si pe 1 .....si.....apoi.....GATA! Operatia matematica a devenit 1-1=0

Stare mentala de punct si virgula(4.08.2009)

Azi am luat un bat si am trasat un cerc in nisip in jurul meu.
M-am pozitionat in centru si stau ghemuita aici.
Nu las nici un fir de par macar sa depaseasca delimitarea. M-am saturat de influente contaminatoare din exterior! Sunt toate algocalmine zilnice care acopera un adevar malign!Nu le mai vreau! Sunt doar minciuni!!
Azi e ziua in care imi cer iertare pentru gandurile mele pozitive!

Declaratie de dragoste(2.08.2009)

Consider fericirea a fi un ideal, nicidecum o realitate. Consider ca e un cuvant mult prea mare, atribuit unor lucruri supraevaluate. Si chiar de ar exista, nu am fi toti demni de ea si capabil s-o traim. Asadar, suntem mai toti atleti in lupta de a atinge noi recorduri in incercarea de a ajunge cat mai aproape de EA.
Eu, personal, imi doresc sa mi se intample lucruri negative (acum aud vocea tatalui meu amintindu-mi de celebra replica “ai grija ce-ti doresti…”). Dar mi se pare ridicol sa iti doresti altfel: e ca si cum ti-ai dori de maine sa nu-ti mai fie foame. In schimb, eu mi le doresc pe cele mai educative. Ma straduiesc sa fiu un bun student si sa-mi invat bine lectiile date de experienta de a trece prin ele.
Nu ma preocupa foarte tare experientele pozitive. Stiu ca exista, dar am o relatie destul de ciudata cu ele: e ca iubirea pt un om total nepotrivit, pe care-l iubesti ca pe ochii din cap insa nu te intriga cu nimic. Le consider mici victorii obtinute in lupta spre a atinge idealul. Ca orice bun sportiv de performanta, ma bucur de ele, insa foarte repede incerc sa ma desprind si sa ma gandesc la urmatorul campionat.
Asa gandesc si-mi place!
Nu m-as da la schimb pentru nimic si in schimbul nimanui!

Mi-e dor si doare (29.06; 5.07.2009)

Imi amintesc perfect varsta la care stiam sigur ca sunt speciala! Eram foarte sigura ca ma diferentiez dramatic de restul oamenilor! Eram un fel de suflet ales al Divinitatii, nimerita pe acest taram al muritorilor de rand cu un scop anume, fara a fi insa in deplina cunostinta de care ar fi acesta.
Mi-e dor si acum de sentimentul pe care mi-l dadea aceasta convingere: toti batranii erau bunici ce spun povesti la gura sobei, toti cainii erau acei buni prieteni ai omului ce dau veseli din codite, toti ochii inlacrimati erau doar de fericire sau in cel mai rau caz din cauza unei jucarii ce tocmai s-a stricat.
Mi-e dor de tineretea mamei mele si de puterea trupului tatalui meu...ce ma ridica ca pe un fulg si ma facea sa zbor cateva secunde in aer Eram de fiecare data sigura ca ma va prinde in bratele lui lungi si calduroase!
Imi lipseste teribil sentimentul ce mi-l provoca atunci ploaia de vara: nu visam decat sa ma las spalata de picurii ei mari si sa ma arunc cu elan in mijlocul celei mai mari baltoace.....ma facea sa izbucnesc in hohote de ras de fiecare data!
Acum... batranii sunt suflete aproape stinse, cateii dobitoace... unele chiar flamande sau abandonate iar pe prietenele mele de alta data, baltoacele, le ocolesc ca pe niste pericole ale unui camp minat! Prinsa in linghispirul vietii de zi cu zi, in asa-zisa realitate, am inceput sa-mi induc ideea ca lumea copilariei mele e doar iluzia unei minti inca necoapte, ce crede prea naiv in existenta magiei de basm. Astfel, am inceput sa-mi injectez treptat ratiune si logica. Pe an ce trece, cresc tot mai tare doza, pentru a asurzi durerea taioasa provocata de lipsa acuta de puritate naiva. Episoadele de altruism, visare si joc imi sunt tot mai straine iar eu devin tot mai bucuroasa de ceea ce pare a fi "maturizarea" mea. Toate efectele adverse ale tratamentului, traduse in frustrari si caderi depresive, le acopar cu straturi groase de ignoranta si autocontrol.
Ciudat doar ca ... odata cu inceperea procesul de vindecare, imi dau seama ca am exilat in afara mea, odata cu inocenta, ... fericirea!
In aceste momente, care preced administrarii dozelor ce "ma reabiliteaza", ma ia cu dor de visele copilariei; acelea in care atunci cand voi creste mare viata imi va deschide interesante drumuri spre aventuri nebanuite. Din acest motiv, ma gandesc sa renunt la tratament, sa ma las pur si simplu sa innebunesc si sa dau iar in mintea copiilor!

.........(20.04.2009)

Ce se intampla cand nu mai ai nimic de spus?
Nu mai ai nimic de dorit, de visat, de aspirat ori de ascuns?
Se opreste oare viata noastra-n loc?
Isi ia o pauza? Fiindca mi-e greu sa accept ca ma voi afla aici pentru mult vreme!
Si caut drumuri noi.....

Numaru 1...ce numar singur!(14.04.2009)

Ezit sa cumpar. Vreau doar sa inchiriez tot. Daca n-o sa-mi placa asa cum credeam? Daca ma voi plictisi prea repede? Ma intreb cumparand un lucru mediocru nu ma face de fapt sa renunt sa mai caut spectaculosul crezand ca deja-l am acasa? Mi-e teama de cuvinte ca: siguranta, constanta, rutina, certitudine, exact, definitiv, permanent, intotdeauna, niciodata si toate astea ce exprima ceva in totalitatea lor. De aceea continui sa prospectez, sa caut, sa testez si sa ma sabotez cand incerc sa ma asez si eu ca tot omul. Sunt un vesnic vanzator....mai niciodata un cumparator. Ma detasez atat de repede de lucruri, persoane, ganduri, simtiri, vise...nu sunt sigura ca le vreau, deci nu le cumpar! N-am nimic al meu! Le inchiriez putin, apoi le dau drumul si nu ma mai uit inapoi. A inceput chiar sa doara tot mai putin ritualul de inmormantare a vechiturilor de orice fel ar fi ele si sa se scurteze tot mai tare perioada de doliu. Vreau sa evadez, sa emigrez fara a garanta ca ma voi intoarce. Lanturile ma sperie groaznic. Promisiunile ma dezgusta iar juramintele ma amuza. Sunt un om singur....si-mi place intr-un mod rautacios si masochist.
E cineva acolo care simte nevoia sa ma contrazica, sa vrea sa ma salveze?

Fragmente (10.04.2009)

Am petrecut prea mult timp pretios calatorind pe taramuri vechi, batatorite fiindu-mi frica. Am apucat apoi pe drumuri noi, atat de virgine pentru mine incat ma purtam cu delicatete maxima in abordarea lor cu frica de a nu gresi. Tot acest timp credeam ca te caut pe tine, acel "ceva" ce ma va completa, care-mi va da odata cu reintalnirea un moment in care voi zice: "Aha! Deci asta era!". Si te gaseam pe rand....imprastiat in bucati de puzzle plasate in momente cheie.....dar nu puteam ghici nicicum intregul....dar eram fericita...pe moment!
Intr-o zi....m-am trezit si m-am intrebat daca existi cu adevarat? Si mi-am raspuns: NU! Daca ai exista....te-as putea atinge, vedea, mirosi...Am decis ca e totul in capul meu. Am renuntat sa mai comunic cu tine prin vibratiile sufletului, sperand ca vor ajunge acolo...in spatiile mele inchipuite...unde se presupunea ca tu vietuiesti. Am decis apoi sa-mi administrez medicatie episoadelor schizofrenice pentru a le face sa dispara la un moment dat...De tot!
Acum...dupa atatea lupte incrancenate, dupa atata luat la tranta cu propria-mi persoana....imi dau seama ce am gresit.....Eu nu te cautam pe tine.....eu de fapt ma cautam pe mine....Si m-am gasit.....Partial....mai am de gasit piese de puzzle si de pus la locul lor!

Revedere (9.04.2009)

Azi am decis sa ma gandesc la lucruri pozitive: la soare, la calatorii, la aventuri, la magazinul meu de condimente, la viata ca traire nu neaparat ca insiruire de evenimente. La verde, la zambete sau chiar la hohote grase de ras....la sanatate, la proaspat, la apa, la starea ludica de indragosteala, la pui de catel, la reintalniri placute si neasteptate, la un pahar de vin demisec rosu puternic, la peisaje derulate in graba pe fereastra unui tren....la muzica si dans, la lacrimi de fericire, la parfum, la impreunarea salbatica dintre doua trupuri, la liniste...la tacere.....la sandalute cu toc, la desene animate, la asternuturi albe, la lumanari parfumate, la mirosul proaspat al naturii dupa o ploaie de vara...la sarut, la meditatie, la atingerea calduta a soarelui pe fata, la plimbari primavara prin parc, la adierea vantului prin plete, la imbratisari, la fluturi in stomac, la parinti, prieteni buni si povesti cu amintiri haioase...la fotolii moi, la perle, la bronzul pe pielea ta, la abajururi colorate, la pielea bebelusilor, la inghetata de ciocolata si gustul acrisor al fructelor ce n-au dat inca-n parg. Pentru mine....asta e definitia lui Dumnezeu.

Monologul vaginului (24.03.2004)

Stii iubitule....as vrea sa povestim....(sper ca de data asta te vei preface macar ca asculti). Uite....m-am tot gandit, poate nici eu nu-s perfecta (dar in orice caz mai buna ca tine) dar vreau macar sa-mi spui daca ai ceva sa-mi reprosezi (ei, asta ar fi culmea acum, tot tu sa fii nervos!). Intr-un cuplu trebuie sa existe armonie si mai ales comunicare (asta daca ti-ai ridica si tu ochii de pe afurisitul ala de calculator din cand in cand). Ok....deci treaba sta asa: vreau sa fii si tu mai romantic, sa-mi faci mai multe surprize, ca la inceput, sa iesim mai des (sper ca intelegi ca fara idiotii aia de prieteni ai tai!), vreau sa-mi mai spui cat de frumoasa sunt (ca doar toata lumea stie ca frumusetea vine din interior....ei si ce daca am mai pus si eu 1kg...doua). Ce zici? Hai! Asa-i ca va fii totul ca la inceput? Vai iubitule....ce bine-mi pare ca am vorbim! Stiam ca ma voi simti mai bine dupa ce vorbim! Iubitule??? M-auzi??? Iarasi ai adormit? Uf!

Intravenos de oxitocina(19.03.2009)

E tare frumos sa plutesti.... sa te scalzi in iubire...sa te afunzi in adancurile ei dar sa nu-ti lipseasca aerul pentru ca dragostea te face sa-ti creasca bronhii. Sa respiri dragoste, sa mananci dragoste, sa zbori dragoste, sa inoti dragoste...E frumos sa simti ca nu mai trebuie sa lupti...pentru ca pur si simplu nu te simti amenintat.....ci te lasi pur si simplu imbolnavit, virusat....incatusat si acaparat total...... E frumos sa stii ca trebuie doar sa traiesti...azi si atat si ca maine poti sa mori pentru ca ai simtit destul sa-ti ajunga si pentru cealalta lume. E minunat sa te bucure clipa. Asta! Chiar daca maine s-ar putea sa fie doar o amintire. E frumos sa simti orice cuvant ca pe o poezie si sa stii ca pasarile canta alaturi de inima ta. E deosebit sa stii ca nimic nu te poate rani. Nici macar faptul ca nu o sa mai continue......sau ca nu ar fi reciproc ce simti...e ok!....E de ajuns ce simt pentru amanoi!

Ce sunt grijile cotidiene? Ele chiar exista? Da? Nici nu le simt!!! Pentru ca am aer, apa, hrana, vise, pasiune, aventura!Si maine e o zi! Dar cui ii pasa? Am ziua de azi! Am stele, Soare, Luna...si toata Galxia in suflet!

Mizantropie temporara (15.03.2008)

"Eu nu sunt asa! Eu sunt diferit, unic, special!" Ce minciuna gogonata!!! E iuluzia cu care se drogheaza lumea in ziua de azi! Macar inainte erau reguli morale, etichete, datini, uniforme, dogme, ritualuri universal acceptate cu care nimeni nu se certa! Pe vremea aia se stia foarte clar ca nu se poate! Acum nu! Acum nu mai e deloc blamat sa fii diferit ci chiar imperios necesar! Deci ne facem mai nou toti homosexuali, emo, genii neintelese, intram in tot felul de culte sau culturi undergrownd, negam tot ce tine de mama si de tata, sunt barbati ce-si cauta peste tot latura feminina pierduta iar femeile vor sa fie oameni de cariera pentru ca doar....de un timp incoace poarta pantaloni, nu? Batem toate regulile, ne luptam cu toate traditile si ne renegam softul adanc instalat in ADN-ul nostru......ptr. ca azi...pur si simplu putem. E "cool" sa fii diferit....e "boring" sa fii la fel ca vecinu'! Ne vopsim parul verde, barbatii poarta bijuterii si-si lacuiesc unghiile, femeile nu mai vor o familie pentru ca au devenit autosuficiente....au renuntat sa poarte rochii decente si comode iar barbatii refuza sa se mai incorseteze cu costume iar asta genereaza valori noi, drepturi noi...ca de exemplu sa nu ne mai respectam unii pe altii! Acum e era libertatii: libertatea de exprimare verbala si fizica, libertatea de a devenii bulimici si anorexici.....libertate de exprimare artistica, libertatea emanciparii femeii, libertatea sexuala...de a alege cand, cum si cu ce sex te culci dar si de a alege ce sex vrei sa porti in chiloti, libertatea de a avorta, libertatea de a te droga, libertatea de a savarsi un adulter, libertatea de a parasi, libertatea de a socializa in modul in care i se pare fiecaruia normal. Cum ramane totusi cu libertatea de a visa??? Mai viseaza cineva in ziua de azi?

Si cu toate astea.......suntem oare atat de diferiti unii de altii? Oare doare mai putin o masea acum ca esti "cool"? Oare ne doare mai putin dragostea daca suntem homosexuali, transexuali...asexuali.....sau orice alt nume om mai vrea sa ne luam ca si identitate? Oare gandirea pozitiva ne scapa de boli mai eficient decat rugaciunea? Ma intreb daca ignoranta care ne inconjoara, egoismul, egocentrismul si autosuficienta nu ne duce incet-incet spre autodistrugere...? Chiar credem ca daca barbatii se epileaza, merg la "spa", poarta haine mulate si sfasiate si femeile castiga mai multi bani ca si barbatii, nu poarta daca nu vor sutien si refuza sa mai faca copii, inseamna ca specia a devenit in sfarsit una evoluata????....Atunci intrebarea vine natural: se mai numeste "Pamant" planeta asta???

Durere in supradozaj(10.03.2009)

Punct. Timpul s-a oprit brusc! Tot sufletul mi s-a adunat in gat.......si ma strange...ma sufoca! Privirea mea e atintita drept in jos. Vreau sa plang...Nu pot!...Am ametit...am amortit...treptat amorteala se transforma in paralizie........am inghetat.....stop......pauza.......................

......................................................................................................................

apoi secundele incep sa curga cu o viteza foarte mica ....incep sa iau primele guri de oxigen.......ele au o reactie ciudata asupra corpului meu: ma navaleste si ma invaluie un imens val isteric de lacrimi.....ma acopera.....ma scufund in ele.....ma priveaza iar de aer...apoi...la fel de brusc ma opresc! Respiratia insa acum mi-e alerta....iau guri mari pentru a supravietui...cred ca e doar instinctul meu de autoconservare......Imi aprind o tigara: poate asa se va otravi aerul, care oricum imi lipseste si voi muri de otravire prin supradoza cu nicotina!.....Dar nu dau semne a muri...Traiesc? Asta e deci sa traiesti? La naiba! Oare moartea nu e totusi mai usoara? Cred ca e total subestimata! Ei, se pare ca marea mea pedeapsa e totusi aceea de a trai!....inca o secunda, un minut, o ora, o zi, o luna, un an, cativa ani!!!!! cu aceeasi greutate pe suflet! Cred ca sunt totusi in Iad!....si sunt condamnata sa ard vesnic! Da!....mult mai plauzibil! Sunt deci linistita: m-am reperat!

8 martie - White picked fanced house...the whole nine yards (8.03.2009)

Sunt sigura acum ca vreau acelasi cliseu pe care-l cauta toata lumea cu disperare. Am obosit (temporar...n-am nici o indoiala ca voi recidiva) sa inventez si reinventez, cu asa-zisa asertivitate si mult zel, samburele-n cireasa, macu'-n cozonac, funda pe cadou, soarele pe cer, Fat Frumos calare si ce stiu eu ce alte chestii normale pe care tot incerc sa le mutez ....ori ...mutilez (ex de mutanti: cireasa fara samburi, cozonaci cu crema de aur, funda ca si cadou, soarele ca un seaman de-al nostru ori Fat Frumos calare pe racheta). Ok....deci vreau cliseul ....insa daca se poate....imbracat mai putin sobru si cu niste accesorii colorate si total nepotrivite pentru multe locatii (ei...doar e luna femeii...cum era sa ma dezic de propria rasa tocmai acum, faimoasa prin a-si dori chestii dulci dar acre, dure dar sensibile...de-astea???....asta pe langa multele paranteze imperativ necesare pentru a ma face inteleasa).
Mi-am dat seama zilele astea (mda...numai acum...ce sa-i faci?!?!) ca nu ma voi lovi nicicand de situatia in care gripa-mi va bate la usa si imi va spune: "...buna dimineata domnisoara Anca. Vreau sa va anunt ca zilele astea va trebui sa va raciti! Vineri e ok pt. dvs.?" Si lumea mai spune ca reflectia si meditatia nu duc nicaieri!!! Sunt curioasa dupa concluzia asta ce vor mai avea de comentat!!!
In fine....cam asta e punctul meu prezent de vedere! Sa vedem unde ma va duce noul drum? Asta e manifestul meu feminist de 8 martie!!! De ce feminist??? Simplu! Pentru ca si eu, ca femeie, am experimentat in sfarsit efectul Coolidge! Cu propriile mele viziuni despre viata!

My own version of the butterfly effect (25.02.2009)

Azi am decis sa inventez o floare. Una fara miros. De ce toata lumea atunci cand culege o floare o duce direct la nas? Iar daca n-are miros, oricat de frumoasa ar fi...parca tot dezamageste....?De aceea a mea va fi una fara miros. Pentru a o vedea si aprecia mai in profunzime doar cei ce stiu ca "exista viata dupa miros". In loc de petale are aripi de fluture si la atingere canta.
Chiar daca nu are miros ea va avea in schimb un nas....pentru a mirosi oamenii ce se vor apropia de ea....O floare cu nas...caraghios, nu? Foarte bine! Inseamna ca a provocat inca de la nastere cel putin un zambet: al meu!
Floarea mea nu creste din pamant....pentru ca nu are nici tulpina nici radacina! Ea pluteste in aer! Isi trage seva prin nas din aerul care-o inconjoara, din ceilalti oameni si celelalte flori pe care le va intalni in cale. Asa ca am facut lumea responsabila de buna ei dezvoltare......
Dar ma intreb?.....oare oamenii vor reusi s-o vada? Fiind atat de obisnuiti sa catalogheze o floare dupa modul in care arata, creste si miroase....nu cred ca o vor vedea.....ufff!...sper sa nu se simta prea singura!!!! Sper ca sunt destui nebuni visatori pe lumea asta cu ochi de vazut dincolo de ce au fost invatati sa vada!
A! Trebuie s-o botez...nu? Am sa-i dau nume florii mele....o s-o cheme FERICIRE!


P.S. Dedicata lui Tatalinitza...cred ca "Micul print" a avut oaresce efect si asupra mea....mai sa fie!

Poza alb negru (20.02.2009)

Mi-e dor sa pictez linii si curbe cu ochii pe trupul tau gol.
Mi-e dor sa-i inchid si sa-mi ramai sculptat pe retina.
Tanjesc sa mai simt cum mirosi a dorinta asa incat sa mi se faca pe loc foame de tine.
Mi-e dor sa dansam salbatic pe muzica inimilor noastre.
Imi lipseste gustul metalic al nectarului tau puternic aromat de iubire interzisa si vocea ta a caror vibratii imi ingenunchiau inima pe loc.

Autoportret - jocul de-a semiotica (18.02.2009)

Panza alba...o stropesc cu 7 picuri de sange. In coltul din drapta jos pun o frunza uscata de liliac, una de piersic, una de visin si cateva ace uscate de brad. Deasupra asez in semn de ritual o lumanare violet si o las sa picure pe sange si pe frunzele bolnave de toamna. Pe ceara fierbinte, proaspata, asez apoi un cercel de argint....sunt fericita...acum am de ce sa-mi bat diapazonul....

Deasupra peisajului zboara haotic o pasare neagra. E pictata cu fata la privitor pentru ca nu se stie exact de unde vine, cat sta si incotro se indreapta. La ea privesc cativa omuleti stilizati de culoarea galben-ocru.

Cerul are 3 culori: incepe cu Cerul Soarelui, de un auriu intens....se pierde incet in Cerul Lunii....initial gri timid...dar care devine de un argintiu orbitor si se termina cu Cerul lui Marte...de un rosu sangeriu. Doua pete purpurii tradeaza privirea iscoditoare vesnic prezenta a lui Azarel.

Din Pamant incepe sa creasca cifra 7.

Tot acest peisaj e vazut de aproape, sunt caramizile adevaratului tablou.... Acum fa cativa pasi inapoi.....inca 7......asa...Opreste-te! Acuma observa!...Se vede Taj Mahalul?

A fost odata ca niciodata o bucata de suflet.....(17.02.2009)

Te-am cautat in cutiuta cu amintiri. Te-am gasit usor. Te-am asezat in varful inimi mele si am asteptat. Un fior cald a inceput sa ma faca sa tremur....Da! ....Cu siguranta esti tu! Uitasem cum e sa-mi aduc aminte de tine. Te inspir adanc pentru ca vreau sa incep sa respir cu tine in loc de aer. Da....imi amintesc de tine dulce durere, dar acum simt ca nu-mi ajungi. Incet, incet motorasele ruginite au inceput sa functioneze ......lent. Ma saturasem sa te tot recompun secvential din cuvinte, mirosuri si imagini tot mai abstracte odata cu trecerea timpului. De multe ori m-am intrebat daca ai existat cu adevarat vreodata?
Incep sa-ti simt mana jucandu-se cu sufletul meu. Ma raneste. Nu ma impotrivesc deloc pentru ca durerea acuta imi provoaca placeri masochiste si ma indeamna chiar sa cer mai mult. E ca si cum ranile provocate de tine ar lua forma pasilor tai, dovada clara ca ai trecut tu pe-acolo.....si-atunci...imi musc buzele...stau si indur tot mai mult pentru a te avea acum langa mine. O lacrima-mi tradeaza durerea. O sterg repede. E doar un mic pret pe care-l platesc acum, e moneda de troc in schimbul prezentei tale.
Hai, vino! Umple-mi vidul asta imens cu fiinta ta! Umple-mi golul din suflet cu lumina si intunericul ce alcatuiesc templul tau! Patrunde-mi in vene, in carne si in sange si inradacineaza-te adanc! Tine-ma cu ghearele de inima si nu-mi da drumul! Imbata-ma cu mirul ce-l emani, ia fiinta si drogheaza-ma cu atingerea mainilor tale! Imbolnaveste-ma incet cu minciuni dulci si amare si apoi vindeca-ma cu purul adevar!
Vreau sa-mi fii motivatie si stimul in toata farsa asta!

Adapost pentru iubiri (16.02.2009)

Oare ce se intampla cu dragostea atunci cand moare? Ce facem cu trupul ei? Ajungem oare cimitirele iubirilor noastre? Ar trebui sa ne exorcizam de prezenta spiritelor lor? Poate nici nu trebuie....Poate cel putin una din ele si-a schimbat pur si simplu resedinta pentru una mai buna: s-a mutat la un moment dat intr-un suflet mai mare, mai cald, cu spatii mai largi...mai deschise. Acolo poate a gasit facilitati ca: libertate totala de exprimare ornata cu linii fin aurite de dulce nebunie, maret curaj, multa spontaneitate si abandon total fara teama in fata unor monstrii numiti Orgoliu si Complexe ce nu fac decat sa te indemne sa aspiri neaparat la o victorie.....fie ea in fata timpului sau a altei persoane.
Daca e cumva asa, si ma aude imi cer scuze si o declar pierduta.
Ma angajez atunci ca actualilor proprietari sa le ofer un camin mai bun, unde actul de vointa nu se va transforma intr-unul de ambitie. Le voi trata corect, pornind de la statutul binemeritat de entitati ce pot "roti sori si stele". De asemenea voi lua aminte inca o data de faptul ca iubirea e neconditionata intr-adevar....nici de lucruri cotidiene marunte, nici de marile invataturi ale lumii defecte in care traim; nici macar de bariera nemiloasa ce desparte taramul vietii de acum de cea care va urma.
Prin urmare imi iau angajamentul acesta azi: sa am grija de vechile mele iubiri iar pe cele ce vor veni sa le primesc deschis, in spatii proaspat aerisite. Promit ca voi incerca sa le recunosc oricat de ciudate ar fi formele pe care o vor lua-o. Pentru ca in fond cine poate sa-mi spuna pe cine, cand si cum sa iubesc? Nici macar eu! Si de voi permite vreodata asta, atunci n-am decat sa ma asez undeva, sa privesc la pereti si sa astept sa mor!

Mica publicitate: vanzator ambulant de vise (9.02.2009)

Vand vise impachetate in hartie colorata!! Am vise de iubire, vise despre spiritualitate, vise cu iz de om important, vise despre nemurire, vise cu aroma de faima sau de anonimat, vise despre cunoastere si autocunoastere, vise despre calatorii si aventuri, vise despre suflete pereche si prietenii de-o viata, am vise calde, reci, proaspete, vechi, concentrate in esenta pura sau diluate

......numiti visul...eu il am!

Pentru cei ce au deja visele la posesor ofer ambalaje multicolore, monocolore, creponate, ceruite, cutii, funde, ornamente si aranjamete. Iar pentru cei mai nefericiti ofer discounturi personalizate in funtie de vis si gradul de nefericire sau chiar donatii celor cu drame impresionante.

Cumparati deci un vis!....e ...cred...cel mai real lucru pe care-l puteti detine intr-o viata de om!

"The big break" sau "Amatorul profesionist"(29.01.2009)

Buna ziua! Da...eu sunt! Am venit la proba pt rolul principal. Nu...n-am avut niciodata placerea de a juca un rol mare. A! Ba da! Am fost vedeta in filmul familiei mele stiti...mezina...apoi...apoi.....premianta cu coronita a clasei.....7 ani la rand! Dup-aia am inceput sa iau roluri mai putin glamuroase...dar am fost una din fete destul de populare a unui liceu modest din filmul cu adolescenti al vietii mele....Nu....nu am reusit s-o joc pe cea mai populara....aveau o viziune diferita despre cum ar fi trebuit sa fie.....dar mi-am jucat bine rolul meu....ati vazut filmul?...Nu? E ok! Nu a fost rulat la asa o scara mare! Dar daca va uitati bine in CV-ul meu, sa stiti ca am fost constant distribuita in roluri! Si asta conteaza, nu? Dupa cum se poate citi pe a doua pagina am fost unul din figurantii din filmul acela cu cei doi indragostiti ce se sarutau in sfarsit in parc intr-o seara de toamna tarzie....eram cea imbracata-n negru...pe care-o sufla vantul cu tot cu frunze..... apoi....daca ati vazut cumva filmul acela despre omul ce devine foarte bogat.....eram unul din oamenii asezati la o masa vecina cand primeste vestea cea mare! A...si bineinteles....mai bine decat orice, joc rolul celui mai bun prieten!...Asta l-am jucat de foarte multe ori....nici nu mai tin minte titlurile.......la atatea m-au vrut! Stiti ce zic....personajul care indeamna cu cel mai inspirat discurs pe erou sa se lase purtat de toate experientele pe care i le ofera viata dar care in secret le vroia si pentru sie-si??? Am castigat si premii la categoria "cel mai bun rol secundar" la cateva din ele!Dar sa stiti ca ma consider norocoasa! E bine sa nu obtii totul din prima! Consider ca am exersat pana acum pentru unul din rolurile mari...ca acesta....pentru ca atunci cand il primesc....sa fiu extraordinara! Si chiar cred ca rolul acesta de aventurier ma astepta de mult! Cum? A!...inteleg....mda...e adevarat...aventurieii nu vorbesc asa mult....aveti dreptate.....da...inteleg......va multumesc pentru complimentele la adresa talentului meu...da...am sa continui in cariera asta.....nu...nu va faceti probleme...stiu ca nu sunt ceea ce cautati dvs in prezent....da? La urmatorul ma veti chema? Sunteti draguti!...Unde mai e un casting? In sala vecina??? Serios? Pentru rolul principal??? Tragedie???? Multumesc frumos! Fug imediat! La revedere!!!

"?" (19.01.2009)

Cum invatam sa pierdem in viata? Ce cursuri trebuie urmate pentru a stii cum sa desfacem bratele si sa dam drumul imbratisarii? Intr-o societate care ne invata sa fim pe primul loc si sa ajungem acolo fiind competitivi si perseverenti, cum invatam tehnica renuntarii? Unde-s retetele pentru asa ceva? Cine le stie? Sau oare toate esecurile raman cu noi toata viata iar noi doar ne obisnuim cu prezenta lor? De unde invatam care e perioada optima pe care trebuie s-o induri pana sa ajungi sa ii dai drumul? De unde stim oare ca e prea repede sa renunti sau dimpotriva, ca deja ne irosim prea mult timp in situatia respectiva?

Ne place tuturor sa credem ca nu suntem "acel fel de om" care sa-si planga durerea mai mult decat trebuie, dar cine stabileste etalonul? Si oare suntem intr-adevar diferiti de "acel fel de om" ? Si de unde stim ca va fi bine? De unde stim ca va trece? De ce tot spunem asta?

Se spune ca durerea e purificatoare dar oare nu se si moare din supradoza?

Asistata de toate intrebarile astea....si de multe altele, stau inerta, lacrimand involuntar si-mi tin durerea-n brate. E inca recenta, inca un copil, ceea ce ma face sa cred ca de fapt asta facem cu totii: tinem durerea langa pieptul nostru, o hranim cu lacrimi, pana consideram ca e destul de mare incat sa poata sa-si poarte singura de grija.....caci la urma urmei e parte din trupul si sufletul nostru.....si vine ca noi pe lume.....tot cu multa suferinta!