My own version of the butterfly effect (25.02.2009)

Azi am decis sa inventez o floare. Una fara miros. De ce toata lumea atunci cand culege o floare o duce direct la nas? Iar daca n-are miros, oricat de frumoasa ar fi...parca tot dezamageste....?De aceea a mea va fi una fara miros. Pentru a o vedea si aprecia mai in profunzime doar cei ce stiu ca "exista viata dupa miros". In loc de petale are aripi de fluture si la atingere canta.
Chiar daca nu are miros ea va avea in schimb un nas....pentru a mirosi oamenii ce se vor apropia de ea....O floare cu nas...caraghios, nu? Foarte bine! Inseamna ca a provocat inca de la nastere cel putin un zambet: al meu!
Floarea mea nu creste din pamant....pentru ca nu are nici tulpina nici radacina! Ea pluteste in aer! Isi trage seva prin nas din aerul care-o inconjoara, din ceilalti oameni si celelalte flori pe care le va intalni in cale. Asa ca am facut lumea responsabila de buna ei dezvoltare......
Dar ma intreb?.....oare oamenii vor reusi s-o vada? Fiind atat de obisnuiti sa catalogheze o floare dupa modul in care arata, creste si miroase....nu cred ca o vor vedea.....ufff!...sper sa nu se simta prea singura!!!! Sper ca sunt destui nebuni visatori pe lumea asta cu ochi de vazut dincolo de ce au fost invatati sa vada!
A! Trebuie s-o botez...nu? Am sa-i dau nume florii mele....o s-o cheme FERICIRE!


P.S. Dedicata lui Tatalinitza...cred ca "Micul print" a avut oaresce efect si asupra mea....mai sa fie!

Poza alb negru (20.02.2009)

Mi-e dor sa pictez linii si curbe cu ochii pe trupul tau gol.
Mi-e dor sa-i inchid si sa-mi ramai sculptat pe retina.
Tanjesc sa mai simt cum mirosi a dorinta asa incat sa mi se faca pe loc foame de tine.
Mi-e dor sa dansam salbatic pe muzica inimilor noastre.
Imi lipseste gustul metalic al nectarului tau puternic aromat de iubire interzisa si vocea ta a caror vibratii imi ingenunchiau inima pe loc.

Autoportret - jocul de-a semiotica (18.02.2009)

Panza alba...o stropesc cu 7 picuri de sange. In coltul din drapta jos pun o frunza uscata de liliac, una de piersic, una de visin si cateva ace uscate de brad. Deasupra asez in semn de ritual o lumanare violet si o las sa picure pe sange si pe frunzele bolnave de toamna. Pe ceara fierbinte, proaspata, asez apoi un cercel de argint....sunt fericita...acum am de ce sa-mi bat diapazonul....

Deasupra peisajului zboara haotic o pasare neagra. E pictata cu fata la privitor pentru ca nu se stie exact de unde vine, cat sta si incotro se indreapta. La ea privesc cativa omuleti stilizati de culoarea galben-ocru.

Cerul are 3 culori: incepe cu Cerul Soarelui, de un auriu intens....se pierde incet in Cerul Lunii....initial gri timid...dar care devine de un argintiu orbitor si se termina cu Cerul lui Marte...de un rosu sangeriu. Doua pete purpurii tradeaza privirea iscoditoare vesnic prezenta a lui Azarel.

Din Pamant incepe sa creasca cifra 7.

Tot acest peisaj e vazut de aproape, sunt caramizile adevaratului tablou.... Acum fa cativa pasi inapoi.....inca 7......asa...Opreste-te! Acuma observa!...Se vede Taj Mahalul?

A fost odata ca niciodata o bucata de suflet.....(17.02.2009)

Te-am cautat in cutiuta cu amintiri. Te-am gasit usor. Te-am asezat in varful inimi mele si am asteptat. Un fior cald a inceput sa ma faca sa tremur....Da! ....Cu siguranta esti tu! Uitasem cum e sa-mi aduc aminte de tine. Te inspir adanc pentru ca vreau sa incep sa respir cu tine in loc de aer. Da....imi amintesc de tine dulce durere, dar acum simt ca nu-mi ajungi. Incet, incet motorasele ruginite au inceput sa functioneze ......lent. Ma saturasem sa te tot recompun secvential din cuvinte, mirosuri si imagini tot mai abstracte odata cu trecerea timpului. De multe ori m-am intrebat daca ai existat cu adevarat vreodata?
Incep sa-ti simt mana jucandu-se cu sufletul meu. Ma raneste. Nu ma impotrivesc deloc pentru ca durerea acuta imi provoaca placeri masochiste si ma indeamna chiar sa cer mai mult. E ca si cum ranile provocate de tine ar lua forma pasilor tai, dovada clara ca ai trecut tu pe-acolo.....si-atunci...imi musc buzele...stau si indur tot mai mult pentru a te avea acum langa mine. O lacrima-mi tradeaza durerea. O sterg repede. E doar un mic pret pe care-l platesc acum, e moneda de troc in schimbul prezentei tale.
Hai, vino! Umple-mi vidul asta imens cu fiinta ta! Umple-mi golul din suflet cu lumina si intunericul ce alcatuiesc templul tau! Patrunde-mi in vene, in carne si in sange si inradacineaza-te adanc! Tine-ma cu ghearele de inima si nu-mi da drumul! Imbata-ma cu mirul ce-l emani, ia fiinta si drogheaza-ma cu atingerea mainilor tale! Imbolnaveste-ma incet cu minciuni dulci si amare si apoi vindeca-ma cu purul adevar!
Vreau sa-mi fii motivatie si stimul in toata farsa asta!

Adapost pentru iubiri (16.02.2009)

Oare ce se intampla cu dragostea atunci cand moare? Ce facem cu trupul ei? Ajungem oare cimitirele iubirilor noastre? Ar trebui sa ne exorcizam de prezenta spiritelor lor? Poate nici nu trebuie....Poate cel putin una din ele si-a schimbat pur si simplu resedinta pentru una mai buna: s-a mutat la un moment dat intr-un suflet mai mare, mai cald, cu spatii mai largi...mai deschise. Acolo poate a gasit facilitati ca: libertate totala de exprimare ornata cu linii fin aurite de dulce nebunie, maret curaj, multa spontaneitate si abandon total fara teama in fata unor monstrii numiti Orgoliu si Complexe ce nu fac decat sa te indemne sa aspiri neaparat la o victorie.....fie ea in fata timpului sau a altei persoane.
Daca e cumva asa, si ma aude imi cer scuze si o declar pierduta.
Ma angajez atunci ca actualilor proprietari sa le ofer un camin mai bun, unde actul de vointa nu se va transforma intr-unul de ambitie. Le voi trata corect, pornind de la statutul binemeritat de entitati ce pot "roti sori si stele". De asemenea voi lua aminte inca o data de faptul ca iubirea e neconditionata intr-adevar....nici de lucruri cotidiene marunte, nici de marile invataturi ale lumii defecte in care traim; nici macar de bariera nemiloasa ce desparte taramul vietii de acum de cea care va urma.
Prin urmare imi iau angajamentul acesta azi: sa am grija de vechile mele iubiri iar pe cele ce vor veni sa le primesc deschis, in spatii proaspat aerisite. Promit ca voi incerca sa le recunosc oricat de ciudate ar fi formele pe care o vor lua-o. Pentru ca in fond cine poate sa-mi spuna pe cine, cand si cum sa iubesc? Nici macar eu! Si de voi permite vreodata asta, atunci n-am decat sa ma asez undeva, sa privesc la pereti si sa astept sa mor!

Mica publicitate: vanzator ambulant de vise (9.02.2009)

Vand vise impachetate in hartie colorata!! Am vise de iubire, vise despre spiritualitate, vise cu iz de om important, vise despre nemurire, vise cu aroma de faima sau de anonimat, vise despre cunoastere si autocunoastere, vise despre calatorii si aventuri, vise despre suflete pereche si prietenii de-o viata, am vise calde, reci, proaspete, vechi, concentrate in esenta pura sau diluate

......numiti visul...eu il am!

Pentru cei ce au deja visele la posesor ofer ambalaje multicolore, monocolore, creponate, ceruite, cutii, funde, ornamente si aranjamete. Iar pentru cei mai nefericiti ofer discounturi personalizate in funtie de vis si gradul de nefericire sau chiar donatii celor cu drame impresionante.

Cumparati deci un vis!....e ...cred...cel mai real lucru pe care-l puteti detine intr-o viata de om!