Oare ce se intampla cu dragostea atunci cand moare? Ce facem cu trupul ei? Ajungem oare cimitirele iubirilor noastre? Ar trebui sa ne exorcizam de prezenta spiritelor lor? Poate nici nu trebuie....Poate cel putin una din ele si-a schimbat pur si simplu resedinta pentru una mai buna: s-a mutat la un moment dat intr-un suflet mai mare, mai cald, cu spatii mai largi...mai deschise. Acolo poate a gasit facilitati ca: libertate totala de exprimare ornata cu linii fin aurite de dulce nebunie, maret curaj, multa spontaneitate si abandon total fara teama in fata unor monstrii numiti Orgoliu si Complexe ce nu fac decat sa te indemne sa aspiri neaparat la o victorie.....fie ea in fata timpului sau a altei persoane.Daca e cumva asa, si ma aude imi cer scuze si o declar pierduta.
Ma angajez atunci ca actualilor proprietari sa le ofer un camin mai bun, unde actul de vointa nu se va transforma intr-unul de ambitie. Le voi trata corect, pornind de la statutul binemeritat de entitati ce pot "roti sori si stele". De asemenea voi lua aminte inca o data de faptul ca iubirea e neconditionata intr-adevar....nici de lucruri cotidiene marunte, nici de marile invataturi ale lumii defecte in care traim; nici macar de bariera nemiloasa ce desparte taramul vietii de acum de cea care va urma.
Prin urmare imi iau angajamentul acesta azi: sa am grija de vechile mele iubiri iar pe cele ce vor veni sa le primesc deschis, in spatii proaspat aerisite. Promit ca voi incerca sa le recunosc oricat de ciudate ar fi formele pe care o vor lua-o. Pentru ca in fond cine poate sa-mi spuna pe cine, cand si cum sa iubesc? Nici macar eu! Si de voi permite vreodata asta, atunci n-am decat sa ma asez undeva, sa privesc la pereti si sa astept sa mor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu