Frica… un sentiment teribil! Ne face sa ne sabotam relatii
care sunt promitatoare. Ne face sa ne amintim de toate datile cand durerea ne-a
facut sa ramanem fara suflare sau doar de datile cand ne blamam pe noi insine
pt ca ne-am permis sa ramanem atat de dezamagiti de propriile vise si planuri
facute in doi.
Nu ma intelege gresit! Frica are rolul ei benefic:
motiveaza! De aceea, de exemplu frica de a deveni penibila nu ma va mai lasa sa fac nimic
pentru a reconstrui ce s-a daramat. Si frica ma va motiva sa imi treaca si de
tine, ca de altii! Si imi va iesi, fara indoiala! Vei ajunge si tu unul din
lista celor despre care voi spune: “Mneah! He did not deliver!”
Problema e ca ne tot repetam ca avem o varsta si nu mai avem
timp de investit, de pierdut cu o persoana nepotrivita, si o penalizam imediat
ce iese din parametri. O exilam afara din noi in timpi cat mai redusi pentru a
NU PIERDE TIMP!
Ok, si castigam timp pentru ce? Pentru ce daca nu pentru a simti,
pentru a cladi relatii, legaturi? La ce folosim tot timpul castigat? La a fii
din nou singuri si safe? La a incepe o relatie noua, iar si iar? A creea noi
sabloane sau sau standarde de aplicat urmatoarelor persoane care musai trebuie
sa treaca CTC-ul?
Era doar asa, o cugetare…
