Daca e ceva ce urasc foarte tare e sa fiu lasata cu cuvintele-n gura! E ca si cum ai manca ceva cu pofta si dupa ce ai mestecat n-ai voie nici sa inghiti nici sa scuipi! E oribil! Din acest motiv gasesc ca e tot mai greu sa fii placut pentru cine esti cu adevarat. Nimeni nu vrea de fapt sa te cunoasca. Lumea vrea sa fii o prezenta placuta, sa fii bland cu orgoliul lor. As fi curioasa cati barbati ar fi atrasi de imaginea mea despletita, demachiata in pat dupa o masa copioasa citind si ascultand Metallica? Oare cui i-ar placea o femeie cu ticul nervos de a-si devora proprii obraji, razand zgomotos la propriile glume? Sunt un cizmar fara cizme si o ipocrita ce arunca cu sfatul in dreapta si-n stanga ce are o profunda confuzie legata de propriile dorinte. Oamenii insa persista in a cauta sfaturi la mine. Poate e doar o chestiune de marketing, nu?
Superficialitatea in opinia mea e o stare naturala a lucrurilor, inseamna normalitate. Si asta nu pentru ca e cea mai raspandita ci din cauza ca iti pastreaza sanatatea mentala, un anume echilibru. A avea discutii filozofice zi de zi si a intra in profunzimea lucrurilor mai tot timpul, a frecventa mereu locatii culturale e o vulgarizare a sublimului. Superficialitatea mi se pare pur si simplu viata cotidiana din care mai vrei din cand in cand sa evadezi zburand spre o locatie exotica all-inclusive ori intr-o aventura noua numita profunzime.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu